Împreună cu copii vietnamezi în Delta Mekongului

Întâlnirea cu orașul Ho Chi Minh a debutat cu o ușoară stare de confuzie. Pe de o parte era o căldură sufocantă, deși am aterizat în jurul orei 18:00 iar, pe de altă parte, șoferul care trebuia să ne asigure transferul de la aeroport la hotel, întârzia în mod inexplicabil. Și a întârziat o oră, timp în care am sunat la hotel de 3 ori și am primit asigurări că se află în drum spre noi, dar este prins în trafic. Într-un final a apărut afișând un zâmbet larg și ușor ironic, care trăda faptul că la ora aceea trebuia să se afle în altă parte și să-și rezolve problemele personale. Drumul până în oraș a fost interesant, în Ho Chi Minh cred că sunt mai multe scutere decât locuitori 🙂Am dedus că ajunsesem la hotelul unde aveam rezervarea, în momentul în care a virat spre o străduță foarte îngustă și a oprit mașina, a dat jos bagajele și ne-a arătat direcția hotelului, spunând că e în zona aceea. Nu aveam bagaje mari, am urcat rucsacii în spate și am plecat, citind toate denumirile hotelurilor pe lângă care treceam, până când am ajuns în capătul străzii. Al nostru, nicăieri. Ne-am întors, la locul unde ne lăsase șoferul, dar acesta plecase deja, oricum era foarte grăbit. Cu GPS-ul în mână, am realizat că ne aflam la câteva străzi distanță de Himalaya Phoenix Saigon hotel. După vreo 500 de metri, topiți de căldură și cu trei pachete de șervețele consumate, am văzut sigla hotelului. Abia după două pahare cu apă rece am devenit funcționali din nou și i-am spus recepționerului scopul pentru care ne aflam în fața lui. Era atât de liniștit și vesel, încât am realizat pe loc că degeaba aș fi încercat să-i reproșez proasta organizare a transferului nostru, pentru ca nimic nu l-ar fi scos din starea lui. Surprinzător, ne-a binedispus și chiar ne-a convins să luăm o excursie în Delta Mekongului, pentru 12 USD de persoană. O aveam în plan încă de acasă, am fi vrut să căutăm mai multe oferte, să alegem pe cea mai bună, dar acum ne aflam aici și planurile s-au schimbat 🙂 A fost primul hotel în care ni s-a impus să ne descălțăm la recepție și să ne plimbăm desculți peste tot în interior. Câteva minute mai târziu ne aflam în agitația orașului, făcând slalom printre tarabe, scutere, mese și scaune care ocupau trotuare întregiAm ajuns în piața de noapte care era plină de turiști. Acesta a fost momentul în care am știut că la următorul zbor vom avea primul bagaj de cală 🙂 Dar trebuia să rezist impulsului de a cumpăra chestii grele până în momentul în care cumpăram un troler. Așa că ne-am retras la o terasă unde se serveau doar fructe de mare, iar cum eu nu sunt un mare fan al acestora, mi-am luat un orez cu pui, iar Dan și-a comandat stridii. Era ora 12 noaptea când noi încă eram în oraș, iar unele terase care mai devreme erau locul de parcare pentru zeci de scutere, acum se transformaseră în restaurant în aer liberDecorul era cu totul diferit încât, deși eram aproape de hotel, nu mai recunoșteam zona. De peste tot treceau scutere cu câte trei sau patru persoane pe unul, iar orașul era din ce în ce mai aglomerat. Însă pentru noi seara trebuia să se încheie cu un somn profund, pentru că a doua zi urma să ajungem în Delta Mekongului. M-am trezit dimineață foarte bine dispusă, era ziua mea de naștere și trebuia să fie una deosebită 🙂 La ora 8 eram preluați de la hotel și transferați într-un fel de microbuz cu multe locuri, dar plin cu turiști. Pe noi ne-au așezat lângă șofer, pe scaune improvizate, în niște condiții în care cu greu ți-ai fi imaginat că poți rezista 2 ore până în Deltă. Eu eram lângă fereastră, aveam mai mult loc, dar Dan, care se afla lângă scaunul șoferului, ar fi putut cu ușurință să schimbe vitezele cu genunchiul 🙂 Tocmai discutam între noi că ar fi mai bine să renunțăm și să ne întoarcem la hotel să le cerem socoteală, când microbuzul a oprit în plin bulevard. Ne-am uitat unul la celălalt, speriați de gândul ca vor mai urca alți turiști, dar ne-am auzit numele strigate și…ne-am trezit afară, cu bagajele în mijlocul străzii. Imediat a venit un tânăr care a spus că noi doi vom merge cu un alt mijloc de transport. În zece secunde am trecut de la agonie la extaz și invers. Noua noastră mașină era un autobuz în care ne-am așezat in grabă, bucuroși că am găsit două locuri confortabile și am plecat la drum. Ușor, ușor, în jurul nostru prindea contur un autobuz plin cu copii și parinții din dotare, iar primul impuls a fost acela că vom ajunge înapoi acasă cu dureri acute de cap, dar acest gând a durat doar câteva clipePrima oprire a fost la Mekong Rest Stop Restaurant, un loc foarte frumos unde am stat aproximativ o oră. De la un magazin de suveniruri am cumpărat pălării de soare, apoi ne-am plimbat prin niște grădini de o frumusețe exotică răpitoare.Am ajuns apoi la Templul Vinh Trang, cea mai frumoasă pagodă din Provincia Tien Giang, unde am văzut o statuie albă uriașă a lui Buddha care râdea fericit:-)Este un amestec de stiluri arhitectonice: chinezesc, vietnamez și Angkor (Cambodian). Nu am avut timp suficient să vedem clădirea pe interior, dar ne-am bucurat de florile de culori ireale și copacii cu diferite forme.Era foarte cald, dar am mai avut timp să vedem, tot din exterior, Quang Duc Pagoda, un templu Buddhist cu o arhitectură foarte frumoasă, situat pe strada principală din Can Tho și care atrage zilnic foarte mulți turiști.Am continuat drumul și am ajuns la un debarcader de unde am traversat Mekongul și am ajuns la o stupină unde ghidul ne-a prezentat procesul de colectare a mierii de albine. Copiii din grupul care ne însoțea au fost foarte încântați și când ne-am așezat la masă să servim din deliciile culinare ale locației, ne-am trezit înconjurați de prichindeii care voiau să vorbească în limba Engleză. Ne-am împrietenit foarte repede, am stat la povești, am râs mult cu ei și cu părinții lor. În scurt tip ne-am dat seama cât de norocoși am fost că am cunoscut acești copii. Erau atât de frumoși, veseli, ne țineau de mână și cum termina unul de vorbit, începea altul, dornici să exerseze Engleza. Acaparați de copii, cu cate 2-3 ținându-ne de maini, am traversat o livadă cu fructe exotice, către un mic și cochet restaurant de familie. Aici ne-am relaxat o oră, savurând tot felul de fructe și urmărind un mic spectacol live, oferit de proprietari. Tot aici l-am cunoscut pe Jay, un tânăr jovial și foarte plăcut din Coreea de Sud cu care ne-am împrietenit și cu care am făcut schimb de adrese de e-mail. Ghidul ne-a condus apoi până la capătul livezii unde ne așteptau șarete trase de cai. Noi nu știam de toate aceste detalii, cred că nici nu citisem bine ce presupune excursia noastră în Delta Mekongului. Ne-am urcat în trăsuri și, după un drum scurt, am ajuns la un debarcader, de unde urma să plecam pe canalele Deltei. Așteptând să ne vină rândul să urcăm în barcă, soarele puternic ne-a împins către o tonetă unde se vindea înghețată de cocos. Nu am apucat bine să scot banii, că mama unui copil din grup a venit și a insistat să plătească ea. Un gest pe care l-am apreciat din tot sufletul, mai ales că venea din partea unui localnic, iar gesturile frumoase nu s-au oprit aici 🙂 În câțiva pași am ajuns la locul de unde pleacă renumitele bărci în plimbare cu turiștii pe canale. Imaginea care se deschidea în fața noastră mi-a amintit de documentarele pe care le văzusem la televizor. Eram într-o altă lume și trăiam un vis frumos. Am urcat și noi într-o barcă și ne-am lăsat purtați pe canal, pe ritmuri vietnameze, conduși de o localnică rutinată, care făcea totul ca noi să fim fericiți. Plimbarea a fost intensă. La capătul celălalt al canalului, ne-am întâlnit cu grupul apoi am plecat la fabrica de bomboane de cocos….minunat 🙂 Ghidul ne-a povestit despre întregul proces de obținere a bomboanelor, de la recoltarea nucilor de cocos până la ambalarea lor. În timpul prezentării, puteai să guști sau să vezi in timp real utilajele si procesul de fabricație , dar nouă ne era atât de cald si sete, încât ne-am repezit la frigiderul cu bere și am luat o pauză de dulce. Am cumpărat câteva cutii pentru acasă și am urmărit atent fetele care ambalau chiar în fața noastră minunățiile din cocos. Ne-am urcat din nou în vaporaș și am ajuns la un restaurant unde aveam masa de prânz inclusă în prețul excursiei. Am oscilat între a comanda șarpe sau crocodil (glumesc 🙂 am mâncat orez 🙂 Am continuat plimbarea până la ferma de crocodili. Aceștia erau aproape adormiți, încât am crezut că sunt mulaje. Erau câteva zeci, mai mari sau mai mici, iar eu i-am văzut mișcându-se doar când turiștii îi ademeneau cu bucăți de carne prinse într-un fel de undițe, pe care le apropiau de ei apoi le ridicau în sus, până când un crocodil mai rapid prindea carnea și o înghițea într-o secundă. Foarte aproape de ferma crocodililor era un spațiu mare plin cu hamace, in care puteai să stai relaxat și să te odihnești, așa că, pentru câteva minute, am contemplat cerul vietnamez dintr-un hamac, înconjurați de găini, cocoși și oameni veseli 🙂 Am mai făcut câteva poze, apoi am lăsat în urmă Delta Mekongului și ne-am reîntors în Ho Chi Minh. Ne-am despărțit cu greu de copiii din grupul nostru care ne-au făcut ziua atât de frumoasă și am plecat spre hotel. Nu am mai avut timp decât de un dus, apoi am ieșit din nou în orașul care ne plăcea atât de mult. Ne-a făcut plăcere să ne reîntâlnim cu Jay, prietenul nostru sud-coreean și am petrecut seara cu el la o terasă din centrul orașului. Am fost fascinați de poveștile lui despre Coreea de Sud si am incheiat prin a ne promite unii altora ca ne vom vizita. Așa s-a încheiat o altă zi frumoasă în Vietnam și am plecat la somn, fără să bănuim ce surpriză neașteptat de frumoasă ne va rezerva ziua următoare . Până data viitoare, numai bine!